Recomandari pian
Ce instrument este indicat sa achizitionam : pian/pianina sau pian/pianina electrice ?
Pianul este in mod evident prima optiune de achizitie, in cazul in care nu avem limitari de ordin spatial sau financiar.
Daca avem limitari de ordin spatial, dar nu si de ordin financiar, a doua optiune de achizitie ar fi pianina.
Pian/pianina versus pian/pianina electrice
Prin apasarea clapei, sunetul trebuie sa se auda cat mai mult posibil ; la orga sunetul dispare mult mai rapid decat pe un pian caruia ii reverbereaza coarda. Acest lucru ar fi in detrimentul
dezvoltarii auzului armonic - ceea ce inseamna ca nu este posibil sa combini sunete, sa le poti percepe concomitent.
O alta deosebire ar fi ca pe un pian electric se obtine o tehnica de degete care nu va permite cu usurinta adaptarea la un pian mecanic, musculatura fiind solicitata mai putin in comparatie cu
pianul mecanic.
Multi interpreti care exerseaza pe pianine electrice intampina greutati cand trebuie sa cante in diverse ocazii pe un pian mecanic. Necesita un timp de adaptare, deci trebuie exersat pe pianul
respectiv de cateva ori inainte. Adaptarea de la un instrument la altul este necesara indiferent de instrument, pentru a ne acomoda cu toucher-ul instrumentului respectiv.
Sunetul se obtine mult mai usor pe un pian electric, clapa fiind sensibila la apasare, insa nu este atat de bogat in armonice (spectrul sonor care se formeaza pe fiecare sunet), in consecinta, nu se poate obtine un sunet "de calitate". Se pot achizitiona si piane/pianine foarte performante calitativ, cum ar fi de exemplu cele de la Yamaha. Avantajul lor exista insa doar daca cei interesati doresc sa invete sa compuna, pentru ca se pot orchestra diverse improvizatii, inregistrand fiecare linie melodica in parte cantata de diverse instrumente de suflat, cu corzi, sau percutie, voci umane, pe care sa le poata suprapune ulterior.
In cazul in care nu se doreste a se investi mult in achizitia unui instrument cu clape, varianta recomandata este cea a unei pianine electrice. Pentru un cursant de nivel mediu sau incepator este indicat un instrument de dimensiuni mari, 7 octave (88 de clape) ; chiar daca se poate lucra si pe unul de dimensiuni mai mici, acesta isi va pierde utilitatea in momentul in care piesele
muzicale vor avea un caracter mai complex.
Ce trebuie sa avem in vedere cand achizitionam un (o) pian/ pianina electrica?
Trebuie urmarit ca pianul/pianina sa aiba cel putin 64 note polifonie, hammer action, clapa grea ca si la pianul clasic. Acesta ar trebui obligatoriu sa aiba functia "touch response", adica sa se poata obtine pe el diferentierea de intensitate a sunetelor (de la pianissimo la fortissimo).
Ce alte gadget-uri trebuie sa achizitionam daca optam pentru o pianina electrica?
Pe langa instrument, mai trebuie sa achizitionam si diverse anexe necesare studiului individual, cum ar fi: adaptor pentru jack, cabluri de intrare/iesire pentru calculator, boxe, statie de
aplificare, etc. Majoritatea pianelor/pianinelor electrice au intrare pentru casti, astfel incat studiul individual sa nu perturbe linistea celorlalti membrii ai familiei.
De unde putem achizitiona un pian, pianina sau pianina electrica?
Pianul poate fi achizitionat de la magazine de specialitate sau comandat on line.
Care este varsta optima pentru inceperea studiului pianului ?
Varsta ideala de incepere a studierii instrumentului difera in functie de stadiul de dezvoltare emotionala, motrica si a puterii de concentrare a fiecarui copil; unii dintre ei pot incepe
foarte precoce, de la 4 ani, altii pot da randament abia incepand cu varsta de 7 ani.
Varsta optima pentru inceperea cursurilor de pian este 5-6 ani. Sunt indicate exercitii de tip hannon deoarece acestea favorizeaza dezvoltarea abilitatilor tehnice.
Ce metode de studiu sunt recomandate ?
Sunt indicate metodele de J. Thompson pentru prescolari si Maria Cernovodeanu pentru scolari.
Pentru tehnica, preludiile de Bach si mici piese de Mozart sunt foarte bune, dau o satisfactie sonora mai mare prin melodicitatea lor si cuprind diverse elemente tehnice pe care daca le
studiaza izolat, le pot realiza satisfacator.
Alte metode de pian recomandate pentru incepatori : Carl Czerny op.529, Carl Czerny Op.841, Album pentru Ana Magdalena Bach, Diabelli-Sonatine, I.S.Bach-preludii si fugi clavecinul bine
temperat.